Un studiu HAZOP „eșuează” atunci când nu își îndeplinește scopul fundamental: identificarea completă și corectă a deviațiilor, cauzelor, consecințelor și protecțiilor existente într-un proces.

Cauzele care pot genera eșecul unui studiu HAZOP pot fi în legătură cu:

• → deficiențe de cunoaștere sau înțelegere a metodologiei;
• → deficiențe organizaționale privind pregătirea studiului;
• → deficiențe de documentare;
• → deficiențe privind competențele membrilor echipei.

Una dintre cele mai mari greșeli întâlnite foarte des, care ține de o înțelegere greșită a metodologiei, chiar și în echipe cu experiență în studiile HAZOP, este eliminarea abaterilor, cauzelor și efectelor, motivându-se că există deja protecții.

În situațiile în care:

• • studiul HAZOP este tratat ca o formalitate;
• • echipa nu este completă (multidisciplinară) sau competentă ori are o slabă înțelegere metodologică;
• • documentația (P&ID, proceduri, C&E) este incompletă sau neactualizată;
• • moderatorul/facilitatorul nu reușește să impună strategia metodologică, împiedică brainstormingul liber și nu urmărește consecvent relația cauze → consecințe → măsuri;
• • membrii echipei „sar” peste deviații care li se par „puțin probabile” sau le tratează superficial;
• • echipa evită scenarii neplăcute sau costisitoare;
• • unii membri ai echipei au „altă agendă” și evită discutarea anumitor scenarii de risc;
• • se presupune că protecțiile există și sunt funcționale, fără verificare în teren, și se supraestimează eficacitatea lor;
• • se consideră că un studiu HAZOP este suficient singur când, mai ales pentru deviațiile cu consecințe grave, este necesară integrarea HAZOP–LOPA;
• • se evită efectuarea de recomandări deoarece ar fi costisitoare sau pentru a se evita responsabilizarea cuiva,

atunci, studiul HAZOP este doar un document birocratic eronat, care creează o falsă iluzie de securitate cu consecințe dintre cele mai grave.